Mircea Solcanu, declarații incredibile despre viața lui: “Am închis multe capitole, cum ar fi homosexualitatea”
În emisiunea de ieri, ”Exclusiv VIP” de la PRIMA TV, din studioul amenjat pe litoral, în stațiunea Cap Aurora, de unde Cristi Brancu realizeaza timp de o lună emisiunea, Mircea Solcanu a făcut o serie de mărturisiri exclusive.
Mircea Solcanu s-a mutat la Constanța, spunând: «Îmi trăiesc viața liniștit, la malul mării». Cu marea în spate, așa cum se vede de luni până vineri de la 15.30 la 18.00, în transmisiune live, estivală a ”Exclusiv VIP”, Cristi Brancu l-a întrebat dacă este bine și ce mai face. ”Nu mai știu ce e binele, dar cred că sunt bine. Mă gândeam că sunt chiar foarte bine, trăiesc o viață pe care mulți și-ar dori-o: citesc, ascult muzică, mă uit la filme, mă întâlnesc cu prietenii buni. Acum 1 an am avut ceremonia de absolvire a facultății. Nu cred că o sa pot face meserie asta, că nu mă mai ajută auzul. M-am gândit să mă mut în zona de Podcast, lucrez la amenajarea locului unde să fac acel podcast. M-am mutat la Constanța, că e orașul meu natal. Am trăit până la 29 de ani aici, după care m-am mutat la București, am stat 10 ani după care am revenit acasă. Cât timp am stat în București mă consideram bucureștean”, a spus Mircea.
Mircea Solcanu, declarații incredibile despre viața lui
Mircea a vorbit deschis în emisiunea estivală a Prima TV despre starea lui de sănătate. ”Problemele de sănătate evoluează, dar am de gând să le las să meargă până unde se poate merge. Nu am cum să am grijă de ele, că nu am cum să îmi tai capul singur. Nu mai îmi doresc încă odată experiența aia. De zâmbit mai zâmbesc, dar nu am mai râs de mult. Ăsta e un motiv care mă îngrijorează. Acum mi-am schimbat viața și felul de a fi, cine sunt eu. Am renunțat la vechea persoană, la Mircea. În buletin am rămas Mircea. Dar Mircea de azi nu se mai întâlește cu cel de ieri. Am închis multe capitole, cum ar homosexualitatea. Este un capitol încheiat pentru mine.
”Mă curtează trei”
”Nu am o iubită, dar mă curteaza vreo trei. E ca orice început. Dacă nu e alb, trebuie să fie negru sau invers? Poți trăi viața și în gri. Dacă lipsește un bărbat, nu trebuie să fie o femeie sau vice-versa. Poate să fie niciunul, așa cum am ales eu. Singurătatea e singurul moment în care ești liber. Îl las pe Dumnezeu să mă surprindă. Îl las pe El să aleagă, căci alegerile mele din viață s-au dovedit a fi proaste. Nu toate, dar majoritatea. Mi-au provocat suferință. Și a existat moment zero în care am zis că îmi răstignesc firea. Acea persoană din trecut rămâne o amintire a ce a fost. Nu îmi șterg viața cu buretele și de mâine mă îmbrac în sac, pun sandale, leg o sfoară și ies să strig la lume: păcătoșilor! Nu! În septembrie anul trecut am luat decizia de a-L urma pe Dumnezeu în apa Botezului. Sunt într-o biserică mica, din Constanța, creștină, autonomă. Sunt creștin ca toți, dar nu mai am post-it-ul de ortodox, penticostal, etc. E următorul capitol al vieții mele și îl voi scrie cu Dumnezeu”, a spus Mircea Solcanu.